"Sunt ..sunt si asta imi e de ajuns.As putea spune ca sunt luna oglindita in mare, dar imi este teama ca voi ajunge si eu sa cred asta, desi pe zi ce trece ma conving tot mai tare de asta... imi este teama de voi, desi va iubesc...nu privesc decat spre orizont, niciodata nu am timp sa fiu trista, dar aproape niciodata nu spun niciodata. Cea mai grea povara a mea e sa fiu. Eu sunt punctul dintre lumina si intuneric, la trei sferturi departe de lumina, dar care nici macar nu tinde spre ea. Eu sunt punctul dintre caldura si frig, la trei sferturi departe de caldura, dar care nici macar nu tinde spre ea. Eu sunt punctul dintre vis si somn, la trei sferturi departare de vis, dar care nu a visat niciodata.
Eu sunt punctul dintre muzica si arta, dintre mare si luna, eu sunt fiecare in parte, eu sunt absolutul nimicului din ele. Aparent nimic, in definitiv o usa spre mine.
Eu sunt violetul lunii, sunt sangele din piatra, lacrima marii, reflectia soarelui, sunt umbra stelelor, teama vantului, eu sunt emotia frunzei cazatoare, copacul dezgolit de sentimente..
Eu sunt."
Intradevar, ea este una dintre persoanele pe care nu le inteleg, nu inteleg de ce nu ma parasesc ca si ceilalti.. unori o blestem pentru faptul ca sta langa mine.. o iubesc.