.JPG)
Si daca mori.. sa mori fericit cu gandul ca ai facut ceva pentru lume.. si daca mori sa stii ca am tinut la tine.. si daca mori.. sa n-o o faci urandu-ma.. si daca mori.. sa nu ma uiti.. si daca mori.. eu, eu ce o sa fac?
Moartea ta va fi o renastere pentru mine.. cu tine mort totul va fi la fel, dar proaspat.. cu tine mort.. nimic nu va mai fi la fel decat amintirile.... ele se vor reimprospata in memoria mea.. vor arde acolo..
Vremuri ce-o sa vina,
Culpa fara vina,
Aripi care dor,
Fluturi care mor.
Vise de prihana,
Flutur plin de chin,
Suflet de vadana.
Vreau sa mor
Amin.
Cand te gandesti ca la inceput mi-au zis ca e o viata frumoasa..
Am pierdut certificatul de garantie, acum nu mai pot reprosa nimic.. trebuie sa indur stricaciunile ei.. sau mai e o varianta.. sa imi iau o alta, insa, problema este ca cea de-a doua se obtine mult prea greu. De fapt dupa cata suferinta, truda aportezi pentru a capata cea de-a doua viata, nici macar, nu ai siguranta ca o vei primi.. riscul este mult prea mare pentru a mi-l asuma.. viata-mi actuala nu imi mai permite asta.. e mult prea deteriorata pentru a o supune la prea mult efort..mult prea afectata. Culmea e ca nici nu vreau sa o repar.. o iau ca atare
Un gand imi trecuse aseara prin cap, unul din multitudinea lor.. de fapt era mai mult o dorinta:
"taticule spune-mi o poveste”
cat de stupid, cat timp el era aici nu am vrut niciodata asta, ba chiar dimpotriva dadeam ochii peste cap ori de cate ori imi povestea cate ceva, spunandu-mi in gand: "iar incepe!”
...
"Sunt ..sunt si asta imi e de ajuns.As putea spune ca sunt luna oglindita in mare, dar imi este teama ca voi ajunge si eu sa cred asta, desi pe zi ce trece ma conving tot mai tare de asta... imi este teama de voi, desi va iubesc...nu privesc decat spre orizont, niciodata nu am timp sa fiu trista, dar aproape niciodata nu spun niciodata. Cea mai grea povara a mea e sa fiu. Eu sunt punctul dintre lumina si intuneric, la trei sferturi departe de lumina, dar care nici macar nu tinde spre ea. Eu sunt punctul dintre caldura si frig, la trei sferturi departe de caldura, dar care nici macar nu tinde spre ea. Eu sunt punctul dintre vis si somn, la trei sferturi departare de vis, dar care nu a visat niciodata.
Eu sunt punctul dintre muzica si arta, dintre mare si luna, eu sunt fiecare in parte, eu sunt absolutul nimicului din ele. Aparent nimic, in definitiv o usa spre mine.
Eu sunt violetul lunii, sunt sangele din piatra, lacrima marii, reflectia soarelui, sunt umbra stelelor, teama vantului, eu sunt emotia frunzei cazatoare, copacul dezgolit de sentimente..
Eu sunt."
Intradevar, ea este una dintre persoanele pe care nu le inteleg, nu inteleg de ce nu ma parasesc ca si ceilalti.. unori o blestem pentru faptul ca sta langa mine.. o iubesc.
Icar te-ai numit,
Atom de lumina
Zacut pe nisip,
Amintire deplina
Si clipele scurse…
Si norii-adunati,
Si timpul zorit.
Mor fluturi nevinovati…
Plutitai-ai usor ca gandul senin,
Iubita-ai caldura si zarea.
Iti sunt ochii stinsi de moarte,venin
Si neagra iti este culoarea.
Cu ochii-n lumina
Nalta-te-ai spre cer.
Amintirea-i deplina.
Urasti acum iubitul Infern,
Saruta incet, inalta strigand
Rizate ,negre petale.
Gasit-ai timp …pe aripi de timp…
Acum clipa moare din clipa…
Suflarea de viata… suspin incetat
Un fosnet prelung se sfarseste.
Legat esti de ceruri,
Batut esti de vant,
Moarte fara de sensuri.
Copil omorat,Intregul Pamant, Lumina se stinge odata cu tine !
Incarcat de emotie, in spatele ochilor cafenii nu-mi spun ca trebuie, imi spun ca pot! Traiesc in amintirea unor vremuri ce au murit sub apasarea timpului. Intr-o lume ce-si pierde orice urma de inteles, nebunia mea devine lucida. Sunt atat de departe de orice este material. Atat de departe incat ma regasesc in fiecare anotimp, in fiecare senzatie abia perceptibila…daca n-as sti ca am un trup as putea jura ca nu m-am vazut niciodata. Si n-as 
gresi facand-o. Sunt viu cand totul piere si mort sub pecetea eternitatii. Inteleg ca nu-si gaseste sfarsitul nici un inceput, in intuneric. Urasc noaptea pentru iluziile pe care le creeaza, dar si mai tare ziua pentru himerele ce-mi ofilesc privirea cu perfectiunea lor inchipuita. Imi plec tamplele reci pe bratele celor fara de chip, cautandu-mi somnul placid, ce nu are sa vina nicicand. Ei nu inteleg, ei nu vor intelege. De ce tac cand spun atat de multe, de ce rad cand totu-n mine plange. De ce traiesc cand apus demult e-n mine. N-or sa ma vada cand ma inchin icoanelor lor in noptile albe. Nu vor sti niciodata cum tremur privind cadranul ceasului, sorbind fiecare secunda in involburarea mintii. In tristul amurg tin zambetul intregului univers. Sunt ROSU APRINS cand toti se vor albi. Cat de mici sunt toate cand ma inalt, cat de frumos e negrul cand nu ma vrea. Voi inceta sa fiu, cand timp va fi-n zadar.
